Donează roşu pentru România

andreea berecleanu - doneaza rosu pentru romania

Cel mai puternic brand de ştiri din România, OBSERVATOR, lansează astăzi, de la ora 19.00, o nouă campanie socială “Donează roşu pentru România”, o campania de mobilizare socială în aşa fel încât românii să doneze sânge,  într-un cuvânt, viaţă. Sub 10% dintre români sunt  donatori de sânge , iar şi mai puţini dintre ei o fac constant. Ca urmare, în ţara noastră încă se moare şi pentru că sângele nu ajunge la timp sau nu ajunge deloc la cei care au atâta nevoie de el. Medicii şi familiile bolnavilor sunt într-o negociere cinică pentru viaţă, pentru acel strop care asigură supravieţuirea. OBSERVATORUL Antenei 1 arată telespectatorilor săi prin campania “Donează roşu” cât de simplu e să fii donator şi mai ales cât de important este acest fapt.

“Medaliile pe care le-am primit la New York Festivals ne arată că Observatorul nu este privit şi apreciat doar de români. Ci de o lume întreagă şi un juriu internaţional. Reporterii Observator au idei, suflet şi experienţă  şi vor să mişte munţii din loc. Am reuşit asta deja şi ne-am propus să recuperăm cei peste 20 de ani în care autorităţile au întârziat… să simtă, să vadă, să rezolve! Campania „Donează roşu pentru Romania ” încearcă să mobilizeze românii să doneze sânge, într-o ţară care se află  pe ultimele locuri la acest capitol. Grupa mea sangvină, O rh negativ, o grupa rară, care doneaza tuturor dar nu primeşte decât de la aceeaşi formulă, mă  face să  înţeleg şi mai mult ce înseamnă generozitatea şi grija pentru cel care are nevoie. Nu vreau să lăsam pe mâine ce putem salva azi!”, declară Andreea Berecleanu, prezentatoarea principalului jurnal de ştiri al Antenei 1.

Şi pentru Anca Lungu, amfitrioana Observatorului de week-end, de la ora 19.00, donatorii de sânge sunt parte din familia ei: “Deşi până acum nu am avut greutatea necesară pentru a dona sânge, îl încurajez pe Ştefan, soţul meu, care donează  în mod regulat. Sângele înseamnă viaţă, iar  să donezi viaţă e cel mai nobil lucru pe care poţi să îl faci pentru semennii tăi. Din păcate doar cei care au trecut prin astfel de situaţii ştiu cât de mult înseamnă acest gest. Tatăl meu nu ar fi fost astăzi în viaţă fără sângele donat de români responsabili, aşa că nu pot decât să le mulţumesc şi să încurajez acest fenomen atât de normal în ţările civilizate  şi atât de rar în România noastră”.

Daniel Osmanovici, prezentatorului Observatorului de week-end, este  de aproape un an, donator frecvent.  “Odată  cu accidentul teribil din vara trecută petrecut în  Muntenegru şi cu campania initiată atunci de Observator,  < Donează pentru victimele din Muntenegru>,  am devenit un donator constant, sau cum îmi spun asistentele  un client fidel. Donez o dată  la şase  luni câte 450 de ml de sânge. O fac pentru oricine are nevoie de A2 pozitiv. De atunci am reuşit să mai conving un coleg şi un amic să  devină  şi ei donatori cu acte în regula. De altfel colegul, care are 0 negativ, este considerat şi tratat ca o adevărată vedetă  atunci când donează, pentru că are o grupă rară de sânge. Zilele astea voi merge din nou sa donez”.  Colega  lui de pupitru, Geanina Ilieş, adaugă” întotdeauna am fost deschisă când a venit vorba de donat sânge. Poate că este un gest mic, dar devine imens atunci când salvează o viaţă. Nu există efecte adverse şi am  citit că pentru un om este chiar benefic să doneze sânge periodic”.

Alexandra Bădoi, gazda rubricii Meteo din cadrul Observatorului, se va afla mâine la Centrul de Transfuzii Bucureşti: “prima dată am donat sânge în Ajun de Crăciun, alături de Iulia Zgribcea, colega mea de la Antena 3. Amândouă am donat pentru o tânără de 23 de ani, bolnavă de leucemie. Vestea bună e că analizele ei au ieşit bine, ea e pe drumul cel bun. Mă bucur că  picătura mea de viaţă a contat. Cu această ocazie am aflat că am rh negativ, iar doamna doctor de la centrul de transfuzii mi-a spus că data viitoare pot dona pentru trei bebeluşi”.

“N-aş vrea să vorbesc folosind clişee. Sunt sigură că fiecare dintre noi conştientizează importanţa existenţei unui stoc de sânge în spitalele din România. Ori acesta nu poate fi decât cu ajutorul fiecăruia dintre noi. Să ne-amintim, de altfel, ca nu ştim ce ne rezervă ziua de mâine”, adaugă Octavia Geamănu, prezentatoarea Observatorului special, difuzat de Antena 1, de la ora 20.00.

Valentin Butnaru, prezentatorul Observatorului matinal, adaugă: “Am fost în situaţia de a  avea nevoie nu o dată, ci de două ori de transfuzii de sânge. Voi fi recunoscător toată viaţa donatorilor care, chiar dacă nu o realizează, m-au ajutat enorm, într-o cumpănă a vieţii mele! Haideţi să donam, pentru că orice miligram contează pentru o persoană la nevoie şi putem face mai mult decât să imaginaţi”.

Fiecare telespectator poate fi parte a acestei campanii  pentru viaţă, accesând aplicaţia de pe pagina  de facebook Observator Antena 1- https://apps.facebook.com/doneaza-rosu/. Astfel, aceştia pot susţine  şi populariza  campania Observator “Donează roşu pentru România”.

 

andreea berecleanu - doneaza rosu pentru romania

andreea berecleanu – doneaza rosu pentru romania

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *