Noaptea Alba a Galeriilor – 2014 – NAG#8

23 mai 2014
18:00

NAG8_bikingNAG#8 aduce pe carosabil în regim de gratuitate 50 de biciclete, prin cel mai important program național de bike-sharing, I’Velo, puse la dispoziție de Green Revolution și Raiffeisen Bank. Vizitatorii care doresc să folosească bicicletele I’Velo pentru deplasarea între galeriile și spațiile alternative sunt rugați să trimită un e-mail la adresa noaptealba@gmail.com (cu nume&prenume, CNP și număr de telefon) până în ziua de joi, 22 mai, ora 18.00. Bicicletele se vor prelua de la și preda la Punctele de lucru Green Revolution (I’Velo) de la Metrou Aviatorilor (Piața Charles de Gaulle), ieșirea dinspre Parcul Herăstrău;

Parcul Tineretului și Parcul Herăstrău (intrarea Arcul de Triumf). Preluarea se face în ziua de vineri, 23 mai, între orele 18.00-21.00, iar predarea în ziua de sâmbătă, 24 mai, între orele 10.00-13.00.

Încă de la prima ediție din 2007, am invitat publicul să parcurgă traseul galeriilor pe bicicletă, iar în 2010 am fost primul eveniment de acest gen care a reușit, cu sprijinul Raiffeisen Bank, să echipeze 200 de biciclete cu echipament nocturn și de securizare, oferind gratuit publicului acest mijloc eficient și non invaziv de deplasare în spațiul urban.

Detalii, informații, harta, noutăți pe www.noapteagaleriilor.ro // facebook/Noaptea Alba a Galeriilor // twitter/NAG_RO

 

PROGRAMUL ȘI LISTA PARTICIPANȚILOR

NAG#8

GALERII

1.

418 Contemporary Art Gallery

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/418-contemporary-art-gallery-168/

Intrarea Armașului, nr.12, et.2, ap.3, sector 1

021211 7833, 0747 480 630 / www.418gallery.com

Program: 19h00 – 04h00

Structure & Energy II. The Power of Abstraction

Artişti: Vincenţiu Grigorescu, Romul Nuţiu, Diet Sayler

2.

Aiurart Contemporary Art Space

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/aiurart-contemporary-art-space-169/

Str. Lirei, nr. 21

021 211 77 41, 0723 259 544/ www.aiurart.ro/ irina@aiurart.ro

Program: 19h00 – 04h00

Daniel Bălănescu | I am the System. Please choose me… work in

progress

Artist: Daniel Bălănescu

Curator: Dan Pleşa

Denisa Florentina Curte – Viitor perfect

Artist: Denisa Florentina Curte

Curator: Ioana Ciocan

3.

ALERT studio

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/alert-studio-177/

Str. Mircea Vulcănescu, nr. 2-4

uno_catalin@yahoo.com/ www.alertstudio.org

Program:19h00 – 04h00

EVENIMENT NAG

LETY

Artist: Cristiano Berti (Italia)

4.

Allegra Nomad Gallery

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/allegra-nomad-gallery-223/

Str. Băiculești 29, Combinatul Fondului Plastic, Sala Tipografia

+4 0722239074/ allegra@allegranomad.com / http://allegranomad.com

Program:19h00 – 04h00

Shortsighted. Presbyopic. Blindfolded

Artisti: Alexandru Ciubotariu / Pisica Pătrată, Sandra Mavhima, Lea Rasovzsky, Ana Maria

Micu, Mihail Coșulețu, Claudiu Cobilanschi, Ciprian Ariciu, Simona Deaconescu, David

Schwartz, Vlad Nancă

Curator: Igor Mocanu

5.

Anaid Art Gallery

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/anaid-art-gallery-170/

Str. Slobozia, nr. 34

021.3371187/ contact@anaidart.ro/ http://www.anaidart.ro

Program: 20:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Naufragiul ultimei speranţe

Artist: Bandi Saşa Robert

Curator: Diana Dochia

6.

Anca Poterașu Gallery

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/anca-poterau-gallery-171/

Str. Plantelor, nr.56

0744.342.944 / contact@ancapoterasu.com / http://www.ancapoterasu.com

Program: 20:00 – 04:00

Nicu Ilfoveanu – Titlu de lucru 1: Valerica – Eau de Vie, Titlu de lucru 2:

Jurgis Lemaire vs Christophe Baltrusaitis

Artist: Nicu Ilfoveanu

Curator: Anca Mihuleţ

EVENIMENT NAG

În spatele casei

Artist: Iulian Bisericaru

Curator: Irina Toma

7.

AnnArt Gallery

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/annart-gallery-172/

Str. Mahatma Gandhi nr. 1 | Bd. Kiseleff nr. 31

031 437 95 33 / 0752 042 042/ office@annartgallery.ro/ http://www.annartgallery.ro

Program: 19:00 – 03:00

Florica Prevenda: Facelook

Artist: Florica Prevenda

Curator: Aurelia Mocanu

Laura Covaci: CRUDA FEERIE / CAPITOLUL 2 / FAZELE LUNII

Artist: Laura Covaci

8.

Art Yourself Gallery

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/art-yourself-gallery-173/

Str. Nicolae Ionescu, nr. 11

021 3611589/ office@artyourselfgallery.ro / www.artyourselfgallery.ro

Program: 19:00 – 03:00

EVENIMENT NAG

Tărâmul lămâilor

Artişti: Florin Pantilimon,  Gabriel Caloian, Bogdan Teodorescu, Alexandru Nimurad,

Adrian Sandu, Radu Rodideal, Andrei Tudoran, Cristiana Negoescu, Isabela Iorga, Dragoş

Pătraşcu.

9.

Atelier 030202

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/atelier-030202-174/

Str. Sfînta Vineri, nr. 11

mihaizgondoiu@yahoo.com/ http://www.atelier030202.blogspot.com

Program: 18:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

4# Golden Frame 030202

18:00 – 04:00

Artişti: Dan Raul Pintea (live painting) & Bogdan Rancea (electronic performance)

Curator: Mihai Zgondoiu

EVENIMENT NAG

ROcada

20:00 – 04:00

Artist: Cosmin Paulescu

Coordonator proiect: Mihai Zgondoiu

10.

Atelier 35

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/atelier-35-175/

Str. Șelari, nr. 13

contact@atelier35.eu/ http://www.atelier35.eu

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Performers Art Lab

Proiect coordonat de Ioana Păun, în colaborare cu artistele Larisa Crunțeanu și Xandra

Popescu (Atelier 35).

11.

BB6 @ Combinatul Fondului Plastic

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/bb6-combinatul-fondului-plastic-224/

Str. Băiculești nr. 29

+4 021 310 5469/ bb@pavilionmagazine.org / www.bucharestbiennale.org /

www.recombinat.ro

Program: 22:00 – 03:00

Aprehensiune. Înțelegând prin frica de a înțelege

Artisti: Carlos Aires (ES), Matei Arnăutu (RO), Dan Beudean (RO), Adrian Dan (RO),

Dromedar (NO), Arantxa Etcheverria (FR/RO), Filip Gilissen (BE), Bjørn Erik Haugen (NO),

Jan Kaila (FI), Cezar Lăzărescu & 1+1 (RO), Raqs Media Collective (IN), Marilena Preda-
Sânc (RO), Gabriel Stoian (RO), Stephanie Syjuco (USA/PH), János Sugár (HU), Alejandro

Vidal (ES), Erwin Wurm (A), Mihai Zgondoiu (RO), Zoltán Béla (RO)

Curator BB6 – Gergő Horváth

12.

BB6 @ Institutul pentru Cercetări Politice

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/bb6-institutul-pentru-cercetri-politice-225/

Str. Spiru Haret nr. 8

+4 021 310 5469/ bb@pavilionmagazine.org/ http://www.fspub.unibuc.ro

Program: 22:00 – 03:00

Aprehensiune. Înțelegând prin frica de a înțelege

Artisti: Carlos Aires (ES), Matei Arnăutu (RO), Dan Beudean (RO), Adrian Dan (RO),

Dromedar (NO), Arantxa Etcheverria (FR/RO), Filip Gilissen (BE), Bjørn Erik Haugen (NO),

Jan Kaila (FI), Cezar Lăzărescu & 1+1 (RO), Raqs Media Collective (IN), Marilena Preda-
Sânc (RO), Gabriel Stoian (RO), Stephanie Syjuco (USA/PH), János Sugár (HU), Alejandro

Vidal (ES), Erwin Wurm (A), Mihai Zgondoiu (RO), Zoltán Béla (RO)

Curator BB6 – Gergő Horváth

13.

BB6 @ Muzeul Țăranului Român

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/bb6-muzeul-ranului-romn-226/

Șoseaua Kiseleff nr. 3

+4 021 310 5469/ bb@pavilionmagazine.org / http://www.muzeultaranuluiroman.ro

Program: 22:00 – 03:00

Aprehensiune. Înțelegând prin frica de a înțelege

Artisti: Carlos Aires (ES), Matei Arnăutu (RO), Dan Beudean (RO), Adrian Dan (RO),

Dromedar (NO), Arantxa Etcheverria (FR/RO), Filip Gilissen (BE), Bjørn Erik Haugen (NO),

Jan Kaila (FI), Cezar Lăzărescu & 1+1 (RO), Raqs Media Collective (IN), Marilena Preda-
Sânc (RO), Gabriel Stoian (RO), Stephanie Syjuco (USA/PH), János Sugár (HU), Alejandro

Vidal (ES), Erwin Wurm (A), Mihai Zgondoiu (RO), Zoltán Béla (RO)

Curator BB6 – Gergő Horváth

14.

BB6 @ Pavilion

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/bb6-pavilion-196/

Str. C.A. Rosetti, nr. 36 (intersecție cu Str. Jean Louis Calderon)

+4 021 310 5469/ bb@pavilionmagazine.org / www.pavilioncenter.ro

Program: 22:00 – 03:00

Aprehensiune. Înțelegând prin frica de a înțelege

Artisti: Carlos Aires (ES), Matei Arnăutu (RO), Dan Beudean (RO), Adrian Dan (RO),

Dromedar (NO), Arantxa Etcheverria (FR/RO), Filip Gilissen (BE), Bjørn Erik Haugen (NO),

Jan Kaila (FI), Cezar Lăzărescu & 1+1 (RO), Raqs Media Collective (IN), Marilena Preda-
Sânc (RO), Gabriel Stoian (RO), Stephanie Syjuco (USA/PH), János Sugár (HU), Alejandro

Vidal (ES), Erwin Wurm (A), Mihai Zgondoiu (RO), Zoltán Béla (RO)

Curator BB6 – Gergő Horváth

15.

Centrul Artelor Vizuale Galeria Căminul Artei

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/centrul-artelor-vizuale-galeria-cminul-
artei-199/

Str. Biserica Enei nr. 16

Program: 20:00 – 00:00

EVENIMENT NAG

NU AM PENTRU MOMENT. POT SĂ PROCUR MÂINE.

„După douăzeci de ani”

Artişti: Marcel Bunea, Alexandru Chira, Ion Grigorescu, Gheorghe Ilea, Iosif Kiraly, Rudolf

Kocsis, Marilena Preda-Sanc, Adrian Timar, Laszlo Ujvarossy, în filmul lui Calin Dan – RA.

16.

Galeria 26

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/galeria-26-189/

Str. Dr. Staicovici, nr. 26

0721 840 723/ otarus@gmx.de / simona.vilau@gmail.com/ http://26gallery.blogspot.ro/

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Mihail Coșulețu – Unrevealed Monuments

Artist: Mihail Coșulețu

Curator: Simona Vilău

17.

Galeria Galateca

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/galeria-galateca-200/

Str. C.A. Rosetti, nr. 2-4

0730 667 164/ galerie@galateca.ro/ http://www.galateca.ro

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

FEED ME!

Un proiect visat de:

NOPER+SAINT MACHINE

(Radu Pop & Marilena Oprescu Singer)

pe muzica de:

Mitoş Micleuşanu

*Proiect co-organizat de ArCuB

18.

Galeria Posibilă

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/galeria-posibil-176/

Str. Popa Petre, nr. 6

021 2117933/ galeriaposibila@gmail.com/ www.posibila.ro

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Selecție personală – atelier de alcătuit carte de fotografie anonimă

Artist: Nicoleta Moise

Curator: Matei Calţia

19.

Galeriile Williams

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/galeriile-williams-228/

Str. Mircea Vulcănescu nr. 57

0724.253.742/ contact@galeriilewilliams.ro/ http://www.galeriilewilliams.ro/ http://

facebook.com/galeriile.w

Program: 17:00 – 06:00

EVENIMENT NAG

13 Ceasuri

Artişti:

Grafică:

grupul 13 Ceasuri: Alexandru Grecu (Sașa), Adriana Ropoten, Răzvan Petrișor Dragoș,

Laura Diana Epure, Alina Cerescu, Octavia-Cristiana Bălălău, Gheorghiță Cîrjă, Luiza

Daniela Barbu, Roxana Rusu, Ana Maria Dinu, Andreea Istrate, Cristian Corelenco, Teodora

Mechea

Instalații:

Julien Britnic

Muzică:

Diana Oprea

Florin Chirilă

aDore :Dragosh Mathias-Breisach, Bogdan Bărbulescu

Lily and the White Tiger

Poetrip

Katsell, informalist & Lăzărică

Performance:

Adrian Simion-Trafa

Teatru:

Teodora Păcurar

Arthesium: Cosmin Cornici, Georgiana Asaftei, Daniel Vișan, Theodor Ștefan, Mirela Albu,

Irina Puruia, Roxana Tudose, Roxana Axinte, Cristina Neacșu, Mihai Iordache, Florentina

Anghel

20.

H’art Gallery

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/hart-gallery-179/

Str. C.A. Rosetti, nr. 25, et. 5, ap. 24 interfon C024

ioana_campus@yahoo.com/ http://www.hartgallery.ro

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

j.d.s

Artist: G.M.

21.

Imbold Galeria

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/imbold-galeria-

187/

Str. Polonă nr. 40

0745 662 889/ alexandra@menthol.ro/ www.cuimbold.ro

Program: 19:00 – 02:00

București Optimixed

Artişti: Andrei Argaetic, Andrei Robu, Buzu Ana Andronic, Cristina Ciobanu, Dominus,

Evelin Bundur, Ghica Popa, George Roșu, Ioana Sopov, Kitra, Loreta Isac, Mădălina

Andronic, Misha Diaconu, Pisica Patrata, Paula Rusu, Paula Duță, Robert Obert, Răzvan

Cornici, Raluca Băraru, Veronica Neacșu, Victor Fota, Wanda Hutira

22.

Ivan Gallery

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/ivan-gallery-229/

Str. Dr. Dimitrie Grecescu nr. 13

+40721261242/ http://www.ivangallery.com/

Program: 19:00 – 22:00

Geta Brătescu – Jocul Formelor 2010-2014

23.

Laborna contemporary art gallery

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/laborna-contemporary-art-gallery-180/

Str. Icoanei, nr. 17

laborna@laborna.ro/ www.laborna.ro

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

N. E. S. la N. A. G.

Traian Boldea, Ciprian Paleologu, viitorul câştigător al concursului Scara (artişti); Daniel

Ştefănică, Ovidiu Morar (colecţionari)

24.

Make a Point

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/make-a-point-178/

Şos. Morarilor nr.1 (în incinta Postăvăriei Române)

valentina@makeapoint.ro/ http://www.makeapoint.ro

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

No News Newsletter (NNN)

Artişti: Cosmin Haias, Sorin Oncu

Curator: Valentina Iancu

25.

MNAC Anexa

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/mnac-anexa-188/

Calea Moșilor, nr. 62-68

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Pasaj

Artiști: Michele Bressan, Lea Rasovszky, Larisa Sitar

Curator: Diana Marincu

Manager de proiect: Alina Bucur

26.

Muzeul Național al Țăranului Român

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/muzeul-naional-al-ranului-romn-231/

Șoseaua Kiseleff nr. 3, Sala ”Irina Nicolau”, Sala ”Foaier” și în cadrul expoziției permanente

http://www.icca.ro/ http://www.muzeultaranuluiroman.ro/

Program: 19:00 – 01:00

SARKIS – LA CELĂLALT CAPĂT AL CURCUBEULUI / DIN ZORI LA

ASFINȚIT

Artist: Sarkis

Curator: Irina Cios

27.

Pop-Up Open Air Street Art Museum

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/popup-open-air-street-art-museum-219/

Strada Şelari nr. 4 (Lipscani)

0722382831/ bucurestipopup@gmail.com/https://www.facebook.com/popupstreetartmuseum

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Aurel Tar, La Ghepard – Lasa-te tradus_ Subtitrari amicale: instalatie cu

personalitate si subtitrare

Artist: Aurel Tar

Program: 19:00 – 01:00

EVENIMENT NAG

Street Art in Progress @ Pop Up Open Air Street Art Museum

Artişti: Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată), Angela Bontaş, KITRĂ, Victor Fota, Zoiţa,

Ortaku, Creaturi drăguţe, Glappy, IRLO, Kraimann, Andy Sinboy, Sno, Andrei Vlad Toader,

Allan Dalla, Ghica Popa

Curatori: Claudio Scorretti & Irina Ungureanu

Program: 19:00 – 21:00

Better In than Out – Exhibition @ Pop Up Art Store

Program: 19:00 – 04:00

28.

Salonul de proiecte

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/salonul-de-proiecte-181/

Calea Moșilor, nr. 62‐68, etaj 2

salonuldeproiecte@gmail.com/ http://www.salonuldeproiecte.ro/ www.facebook.com/

salonuldeproiecte

Program: 19:00 – 04:00

Pentru ca navigam pe culoare diferite

Artişti: Vlad Basalici, Cristina Amelia Cândea, Mădălina Lazăr, Szilárd Miklós, Veda Popovici

Proiecte selectate de colectivul Little Warsaw (HU)

29.

SOL Gallery

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/sol-gallery-230/

Jean Louis Calderon 26

+40 755 122 487/ contact@solgallery.eu/ www.solgallery.eu

Program: 19:00 – 04:00

Quadrature Op & Stencils

Artist: Bianca Predoi

30.

Spațiul Platforma

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/spaiul-platforma-182/

MNAC Anexa, Calea Moșilor, nr. 62-68, etajul 1

platforma_space@yahoo.com/ http://www.platformaspace.wordpress.com

Program: 19:00 – 01:00

EVENIMENT NAG

Del Duma, Vorbeşte-le despre mine

Cu: Mihaela Drăgan

Muzica live: Claudiu Răducanu

Text: Mihaela Drăgan

Costume: Meşteshukar Butiq

Afişul şi pictura : Paul Hitter

Regia: Liana Ceterchi

31.

Tempoart Gallery

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/tempoart-gallery-tcb-191/

Bd. Ion Mihalache, nr. 15-17, Tower Center, parter

0752 099 994/ contact@tempoart.ro/ www.tempoart.ro

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

În oglindă

Artisti: Cristi Gașpar, Virginia Toma

32.

The Ark / Centrul Internațional pentru Artă Contemporană

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/the-ark-centrul-internaional-pentru-art-
contemporan-232/

Str. Uranus 150

http://www.icca.ro/

Program: 19:00 – 04:00

SARKIS – LA CELĂLALT CAPĂT AL CURCUBEULUI / MEMORIA ESTE VIE,

AMINTIRILE SUNT INCREMENITE

Artist: Sarkis

Curator: Irina Cios

33.

UAP / Centrul Artelor Vizuale – Galeriile „Căminul Artei”

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/uap-centrul-artelor-vizuale-galeriile-
cminul-artei-192/

Str. Biserica Enei, nr. 16

021 312 6766/ www.uapr-pictura-bucuresti.blogspot.com

Program: 19:00 – 04:00

Teodor Moraru

Artist: Teodor Moraru

Curator Pavel Şuşară

34.

UAP / Galeria Galateea

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/uap-galeria-galateea-194/

Calea Victoriei, nr. 132, sector 1

021 317 3814 / 074 535 941/ galeriagalateea@yahoo.com

http://galeriagalateea.blogspot.ro/

Program: 21:30 – 04:00

Sunetul Ceramicii

Artişti: Adela Bonaţ, Mana Bucur, Maria Cioată, Judith & Gheorghe Crăciun, Gherghina

Costea, Georgiana Cozma, Romana Mateiaş, Aniela Ovadiuc, Mariana & David Olteanu,

David Leonid Olteanu, Cristina Popescu Russu, Ioana Şetran

Curatori: Irinel Anghel & Cristina Popescu Russu

Performance interactiv cu Irinel Anghel şi Darie Nemeş-Bota

35.

UAP / Galeria Simeza

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/uap-galeria-simeza-202/

Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 20

0216597580/ ioanastelea.glass@yahoo.com/ http://www.simeza.blogspot.com

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Transparent Studio

Eveniment în cadrul expoziției Salonul Sticlei

Participanți:

Studenții (Licență/Master), specializarea Sticlă din cadrul Departamentului Ceramică – Sticlă

– Metal,  Facultatea de Arte Decorative și Design, UNARTE București

Asist.univ.drd. Ioana Stelea

Curator: Lucian Butucariu

36.

UNAgaleria

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/unagaleria-190/

Str. Budișteanu, nr. 10

021 316 8864

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

LIVE4NAG#8

Un proiect de Alexandru Patatics, realizat împreună cu studenţii secţiei Foto-Video UNARTE

Bucureşti

37.

Victoria Art Center

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/victoria-art-center-183/

Calea Victoriei, nr.12C

031 102 0512 / 0743 569 277/ office@artvictoria.ro/ http://www.artvictoria.ro

Program: 19:00 – 04:00

The critique of statical reason

Artist: Adad Hannah (Canada)

Curator: Marius Tănăsescu

38.

Zorzini Gallery

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/galerie/zorzini-gallery-184/

Str. Thomas Masaryk, nr. 31

0727 890 720/ contact@zorzinigallery.com/ http://www.zorzinigallery.com

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

THIS GARDEN WAS ENCHANTED

Artist: Andrei GAMART

Curator: Adina Zorzini

SPATII ALTERNATIVE

39.

A1

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/a1-203/

Str. Piaţa Amzei Nr.1

0723 399 878, 0752 072 297/ www.facebook.com/unu.amzei

Program: 19:00 – 02:00

EVENIMENT NAG

Morbid Obsessions, Demonic Possesions

Artişti: Sinboy & Bony

40.

Art on Display

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/art-on-display-240/

Bd. Magheru, nr.1

ioana@ioanaciocan.com/ http://www.ioanaciocan.com

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Inimă albastră

Inimă albastră, de Ioana Ciocan, proudly supported by Graffiti Art Work

41.

Art Safari. Pavilionul de Artă Bucureşti

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/art-safari-pavilionul-de-art-bucureti-214/

Piaţa George Enescu – Piaţa Palatului Regal

www.artsafari.ro

Program: 19:00 – 02:00

Peste 100 de muzee şi galerii, de la artă de patrimoniu la artă contemporană, conferinţe,

performance-uri, se vor reuni în prima ediţie a Pavilionului de Artă: Art Safari Bucureşti

Dj Party: Electric Brother 22:00 – 01:30

42.

Atelier deschis Icoanei 23

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/atelier-deschis-icoanei-23-233/

Str. Icoanei Nr. 23

0722 350 200/ http://www.dalpofzs.com

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Accidentals

Artişti: Grupul creativ DALPOFZS

43.

Atelier Frog

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/atelier-frog-204/

Str. Costache Negri Nr. 18A

0726 739 385/ www.f-r-o-g.com

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Food and drawings

Artist: Milena Ţăranu

Curator: Ioana Marinescu

44.

Atelierul de print

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/atelierul-de-print-222/

Str. Mavrogheni Nr. 10 – zona Universitate

0732 187 563/ salut@atelieruldeprint.ro/ http://www.atelieruldeprint.ro

Program: 20:00 – 03:00

EVENIMENT NAG

UBIQUE CIRCUS

Artişti: Sorin Sorasan, Noper, Saddo, AITCH, Kitra, Lartist, Raluca Bararu, Paul Hitter, Traian

Laie, Georgiana Chitac, Dominus

Curator: Cristian Dobrescu

45.

Atelierul de producție

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/atelierul-de-producie-205/

Bd. Splaiul Unirii, nr. 160

0723 930 101/ salut@atelieruldeproductie.ro/ http://www.atelieruldeproductie.ro

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Punct de fugă

Artist: Seyr

46.

Backspace / open studio

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/backspace-open-studio-206/

Str. Iacob Negruzzi Nr. 28, Et. 1

0724 158 561

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Construcţii

Artişti: Daniel Crăciun – pictură şi obiect, Vlad Perianu – sculptură şi Victor Bratu – pictura

Curator: Daniel Crăciun

47.

Carol 53

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/carol-53-207/

Bulevardul Carol I Nr. 53

casacarol53@gmail.com, www.casacarol53.wordpress.com

Program: 19:00 – 04:00

InsideOut

Artişti: Lucia Elvira Butnariu, Cai verzi pe pereţi, Creative Brick, Marele Deget Mare, Anca

Miron, Daniela Gheorghiu, Ioana Joa, Poteca Studio, Mădălina Teler, Alina Turdean

21:00 – picnic urban în interior – arh.Daniela Gheorghiu / Arh. Alina Turdean

48.

Carol Factory

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/carol-factory-234/

Str. Dr. Constantin Istrati nr. 1 – vis a vis de Autogara Filaret, lângă Parcul Carol I

Program: 19:00 – 04:00

Carol Factory Night

organizată de Hesper, Eurodite și Zeppelin

49.

Centrul de arta MORA

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/centrul-de-arta-mora-235/

Bulevardul Regina Elisabeta Nr. 30, Sector 5

0736 890 051/ marapatriche@gmail.com/ http://www.ilovebucharest.org

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Ceața. Alice’s landscapes 2

Artist: Alice Ţeca

50.

D3SIGN box

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/d3sign-box-215/

Str. Emanoil Porumbaru Nr. 13

0721 451 460/ www.rhabillage.ro

Program: 19:00 – 04:00

Bucureşti, micul Paris?

Artist: Loredana Brumă

51.

Dianei 4

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/dianei-4-210/

Str. Dianei, nr.4

0755 210 748, 0745 208 186/ contact.dianei4@gmail.com

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Rom-anian Dream

Artist: Nona Şerbănescu

Curator: Cristi Neagoe

52.

Facultatea de Istorie

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/facultatea-de-istorie-208/

Bulevardul Regina Elisabeta Nr. 4-12

021 314 53 89/ secretariat@istorie.unibuc.ro

Program: 19:00 – 03:00

EVENIMENT NAG

Born Before, Raised After 1989 – BB/RA’ 89

Curator: Ana Petrovici – Popescu

Pictură, Grafică, Animație: Nora  Stîngu, Nada Stîngu , Florin Lungu , Felicia Ionescu, Rene

Răileanu , Daniel Turliu, Maria Nichifor, Iulian Mîță , Teofana Filip, Ana Petrovici-Popescu,

Luiza Fetița, Margareta Udrescu , Alex Ivan

Sculptură : Catalin Burtea, Valentin Soare

Fotografie: Sever Petrovici-Popescu

Muzica: Levant – electronic, Between Colours – acustic, Julia Black – jazz, Tică Lumânare,

Mihaela Ristea- folk

Teatru și film:  Radu Gabrea- proiecție „Moartea Ceaușeștilor”, Euritmie

53.

Funnel Contemporary Art

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/funnel-contemporary-art-209/

Str. Fabrica de Glucoza. nr. 9CD (colț cu) Str.George Constantinescu, nr. 3, apartament 903

0730 667 164 (RO), 0725 085 387 (EN)

Program: 19:00 – 04:00

NOI LUCRÃRI the meeting point FUNNEL

Artişti: Roberto Coda Zabetta, Predrag Popara, Djordje Stanojević, Bogdan Vlăduță

54.

Galeria IX

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/galeria-ix-212/

Bd. Aviatorilor, nr. 9

https://www.facebook.com/IXartgallery

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Neuron

Artişti: Vlad Basarab, Andrei Ciubotaru și Dragoș Neagoe

55.

Galeria Occidentului

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/galeria-occidentului-227/

Str. Occidentului nr. 11

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

O Cosmogonie / Pomul Vieţii, reciclare de idei

Curator: Horaţiu Silviu Ilea

Architect: Ioana Corduneanu

56.

Garajul Ciclop

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/garajul-ciclop-211/

Bulevardul Magheru Nr. 6

0724 090 773/ www.facebook.com/mycutecreatures/ www.facebook.com/garajulciclop

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

STICK AROUND

Artişti: peste 150 de artişti din întreaga lume – Ebenholz (DE), Forma (IT), Seven Logo’s

(ES), Glass Cuisine (USA), Claksicoh (LT), Por Favor (ES), Christopher Priority (USA) etc. şi

din România – Creaturi Dragute, Pisica Patrata, RO, Kitra, Chill, Dablef, Cristi Prandea, 2,

Serebe etc.; peste 5000 de stickere şi 100 paste-ups.

57.

Home Mătăsari

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/home-mtsari-193/

Str. Mătăsari Nr. 17

0724 919 395/ alexandra.nicolae86@gmail.com/ https://www.facebook.com/home.matasari?

fref=ts

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Mind over body

Artişti: Alexandra Albu, Radu Burduj, Marilena Eleuţă, Andreea Floreanu, Diana Manole,

George Marinciu, Ilinca Marinescu, Beniamin Popescu, Rene Răileanu, Radu Rodideal,

Petra Sitaru, Andrei Tudoran

58.

H`art Gallery One Night Stand @ Masaryk 25

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/hart-gallery-one-night-stand-masaryk-25-

213/

Str. Thomas Masaryk Nr. 25

0722 248 744, 0728 270 458/ event@hartgallery.ro/ cristi@1001arte.ro

www.hartgallery.ro

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

SAMBAdy must dye in this CITY

Artist: Nicolae Comănescu

Curator: Dan Popescu

59.

M.N.D.A.C. / Magazinul Național de Artă Contemporană

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/mndac-magazinul-naional-de-art-
contemporan-221/

Str. Dr. Staicovici Nr. 26

ioana_campus@yahoo.com/ http://mndac.blogspot.ro

Program: 19:00 – 00:00

EVENIMENT NAG

Discard speech

Artist: Adrei Cotruț

Curator: Ioana Marinescu

60.

Muzeul Botanic al Grădinii Botanice – Bucureşti

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/muzeul-botanic-al-gradinii-botanice-
bucuresti-201/

Şos. Cotroceni nr 32

021 410 91 39/ gradinabotanicabucuresti@yahoo.com

www.gradina-botanica.ro

Program: 19:00 – 21:00

EVENIMENT NAG

Jonh Murphy prefera vinul alb piperului negru

Artist: Mirela Ivanciu

Curator: Anca Mihuleţ

61.

NAG

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/nag-185/

Str. Piața Amzei, nr. 5

noaptealba@gmail.com/ www.noapteagaleriilor.ro

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Pop.

Artist: Mircea Pop

62.

Outsider Art

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/outsider-art-236/

Str. General Eremia Grigorescu Nr. 24

0722 350 200/ fundatiaoutsideart@gmail.com/ www.outsideart.org

Program: 19:00 – 04:00

Salonul Internațional de Artă Naivă și Outsider Art Ediția a 3-a

Artişti: Hélène Blondin (FR), Manitoba (FR), Richie (FR), Metras Valérie (FR), Delpierre Am

(FR), Cărel Stephane (FR), Kyral Sylvie (FR), De Witte Irma (FR), Kowalski Kowalski (FR),

Giraud Edwige (FR), Pfund Nicole (FR), Lebricquir Danielle (FR), Lajameux (FR), Loquen

Claudine (FR), Hertwig Gillet N (FR), Moutte Thierry (FR), Yoel (FR), Barbe Hatuel N (FR),

Eoa (FR), Cuxac F (FR), Poncon Alain (FR), Marcel Pascal (FR), Mercky Franck (FR), Alain

Kieffer (FR), Alberto Cuadros (FR), Fred Galland (FR), Joëlle Martin (FR), Ohniguian (FR),

Huguette Machado-Rico (FR), Anne Sophie Atek (FR), Nicolas Daim André Robillard (FR),

Vinay Michel (FR), Philippe Burnel (FR), Pepe Vignes (FR), Zabel Mamiza (FR), Hubret

Duprilot (FR), H. Sophie (FR), Laurenţiu Dimişcă (RO), Francisco Martinez Tulu (CU),

Durdica (FR), Michel Smolec (FR), Jean Jacques Royo (FR), Anne Grenier (FR), Vassalo

Robert (AR), Ion Maric (RO), Moldoveanu Doina (RO) , Emil Pavelescu (RO), Paula Iacob

(RO), Denişa Mihaela (RO), Nicolae Popă (RO), Dumitru Bogdan Enache (RO), Mugurel

Bărbulescu (RO), Aida Radu (RO), Viorica Farkaş (RO), Laurenţiu Zloteanu (RO), Andra

Iulia Margine (RO), Valeria Tofan (RO), Mimita Revencu (RO), Aurel Gheorghiu Cogealac

(RO), Mădălina Dina (RO), Petre Petrescu (RO), Ştefan Mocanu (RO), Petre Diaconu (RO),

Mihai Paerca (RO), Ilie Boca (RO), Catinca Popescu (RO), Hlinka Doina Mărita (RO), Angela

Szabo (RO), Karianne B. (NO), SAMA (Africa), Julia Sisi (AR)

Curator: Laurenţiu Dimişcă

63.

OXIGEN

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/oxigen-197/

Str. Sergent Nuţu Ion Nr. 2 – incinta Recom

0735 848 537/ 0742 478 405/ hsandor2002@gmail.com

Program: 20:00 – 03:00

EVENIMENT NAG

O X I G E N # 5 – ROMANIAC [Ne] Liniştea unei lumi

Artişti: Aurel Vlad, Dragoş Bojin

64.

Proiect 1990

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/proiect-1990-216/

Piața Presei Libere

0722 544 132/ ioana@ioanaciocan.com/ www.ioanaciocan.com

Program: 19:00 – 04:00

REabilitare

Artist: Nicolae Comănescu

Curator: Ioana Ciocan

65.

Romanian Design Week

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/romanian-design-week-217/

Strada Ion Ghica Nr. 4 – Palatul Camerei de Comerţ

0730 709 478/ maria.neneciu@institute.ro/ http://www.romaniandesignweek.com

Program: 19:00 – 01:00

Romanian Design Week – Expoziția centrală

66.

Sfântul Tuş

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/sfntul-tus-239/

Strada Doamnei, nr. 3

https://www.facebook.com/SaintInkExpoCafe?ref=hl

Program: 20:30 – 04:00

EVENIMENT NAG

Povești din sertar

Artist: Ioana Birdu

67.

SPAM

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/spam-218/

Str. Cuţitul de argint Nr. 3 – zona Parcul Carol I

0722 544 132/ ioana@ioanaciocan.com/ www.ioanaciocan.com

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Drepturi Fragile

Artist: Sorin Oncu

Curator: Valentina Iancu

68.

Studio ARTE

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/studio-arte-195/

Str. Episcopiei, nr 2-4 (lângă Ateneul Român)

patricia_iteo@hotmail.com/ http://www.arte.com.ro

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

NDVA#5 / Noaptea devoratorilor de Video Art #5

Artiști:  Shadi Habib Allah, Jennifer Allora & Guillermo Calzadilla, Halil Altindere, Maria

Thereza Alves, Ziad Antar, Ivan Argote, Fikret Atay, Zbynek Baladran, Maja Bajevic, Yael

Bartana, Luca Bolognesi, Candice Breitz, Egle Budvytyte, Erik Bünger, Francisco Camacho,

Barbara Ceriani Basilico and Alessandro Mancassola, Jordi Colomer, Minerva Cuevas,

Hubert Czerepok, Kajsa Dahlberg, Dina Danish, Ra Di Martino, Jimmie Durham, Miha

Erman, Ulrika Ferm, Jakup Ferri, Regina José Galindo, Dora Garcia, Manuela Garcia, Ion

Gregorescu, Daniel Guzmán, Khaled Hafez, Alban Hajdinaj, Pablo Helguera, Hiwa K., Judith

Hopf, Jean-Charles Hue, Jesper Just, Hassan Khan, Ali Kazma, Yuri Leiderman, Anibal

Lòpez, Los Carpinteros, Armand Lulaj, Jorge Macchi, Dafna Maimon, Dorit Margreiter Anette

Baldauf, Haroon Mirza, Ivan Mudov, Ciprian Muresan, Museo Aero Solar, Nathaniel Mellors,

Alban Muja, Bruno Muzzolini, Stefan Nikolaev, Tomas Ochoa, Ahmet Ogut, Damián Ortega,

Fernando Ortega, Ferhat Ozgur, Adrian Paci, Steve Piccolo, Agnieszka Polska, Mark

Raidpere, Pipilotti Rist, Mika Rottenberg, Damien Roach, Aida Ruilova, Anri Sala, Hiraki

Sawa, Manuel Scano, Artan Shabani, Mariette Schiltz and Bert Theis, Melanie Smith, Sean

Snyder, Stefanos Tsivopoulos, Danielle Van Ark, Esme Valk, Eltjon Valle, Shingo Yoshida,

Akram Zaatari, Brigitte Zieger and Philippe Fernandez

Curator: Fani Zguro

69.

The CAN

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/the-can-237/

Str. Povernei Nr.35

0745 862 014/ shout@thecan.ro/ http:// www.thecan.ro

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Blind/date

Artiști: Serioja Bocsok, Alexandra Ivanciu, Nicoleta Moise & Olalla Castro

Curatori: Sandra Demetrescu, Ioana Mandeal

70.

The Nest

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/the-nest-238/

Strada Oborul Nou Nr. 11, Et. 1 – intrare din Bulevardul Ferdinand

0722 800 989

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

Art Nest #1 – The Unseen / Inside*

Artişti: Diana Tudose, Diana Manole

Curator: Teodora Dinu

*expoziţie îngrijită de Ioana Mitu

71.

Urbanesc

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/urbanesc-220/

Str. Pictor Ștefan Luchian nr. 17

021 313 7716/ contact@urbanesc.ro/ http://www.urbanesc.ro

Program: 19:00 – 02:00

EVENIMENT NAG

Eating Earth’s soup

Artist: Adina Mocanu

72.

Zorzini Gallery la Palatul Ştirbei

http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/spatiu/zorzini-gallery-la-palatul-stirbei-186/

Calea Victoriei Nr. 105 – 107

Program: 19:00 – 04:00

EVENIMENT NAG

MILK. HONEY. BLOOD

Artist: Roman TOLICI

Curator: Adina Zorzini

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *