Travel Mix se vede si prin ORANGE TV

logo_travelmixVeşti bune pentru iubitorii de turism: Televiziunea de Turism a României – TRAVEL MIX emite de astăzi şi pe satelit, pe noua platformă DTH a operatorului telecom Orange.

La scurt timp dupa ce Televiziunea Travel Mix a intrat in grila de programe a operatorului telecom RCS&RDS, veştile bune au continuat: de astăzi televiziunea Travel Mix este prezentă şi pe platforma ORANGE TV.

“Suntem încântaţi că Orange România a decis să distribuie în cadrul platformei DTH un canal tv românesc profilat pe promovarea turismului autohton şi internațional. De astăzi suntem prezenţi şi pe satelitul Astra G1, pe  noua platforma DTH Orange TV şi acest lucru este foarte important, deoarece putem promova România Turistică prin Travel Mix în toată Europa! În plus, iubitorii de turism, cei din mediul rural, operatorii de cablu mai mici, hotelurile şi pensiuniile au acces la canalul de călătorii!  În prezent, telespectatorii au la dispoziţie o nouă sursă de inspiraţie pentru vacanţa lor și modalități diverse de petrecere a timpului liber în spaţii destinate exclusiv relaxării, iar operatorii din turism își pot prezenta serviciile turistice unui număr mai mare de potențiali clienţi.”

Canalul de turism TRAVEL MIX este prezent pe piaţa din România din 2011, iar obiectivul său este acela de a promova turismul românesc cât mai bine, în toate formele lui: călătorie, afaceri, cultural, medical, religios, agroturism, ecoturism, etc. şi de a oferi posibilitatea tuturor să descopere noi destinaţii turistice.
Televiziunea TRAVEL MIX poate fi recepţionată şi de abonaţii RCS&RDS Digital Naţional, UPC Digital Naţional – canalul 309, Ines IPTV, AdNet Telecom, pe tabletă, telefon mobil şi pe internet, la adresa www.travelmix.ro/live .

În prezent Travel Mix reprezintă o sursă de informare tematică pentru toţi telespectatorii, un canal de marketing cu vizibilitate naţională pentru operatorii din turism, şi o resursă didactică în industria ospitalităţii.

Orange a intrat oficial pe piaţa furnizorilor de servicii TV DTH (prin satelit) din România, după lansarea din 10 iunie 2013 a platformei Orange TV. Prin intermediul acesteia sunt disponibile 100 de canale, dintre care 40 HD. Orange TV este disponibil pe televizor şi computer, urmând să fie lansat pe smartphone-uri şi tablete în septembrie, anul curent.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *